vineri, 14 decembrie 2012

Cum o sa-mi petrec sfarsitul lumii


   Intr-o lume bantuita de crize, in care sistemul bancar putred este sacralizat, in care economia mondiala subrezita de monopoluri si globalizare, emana chimicale pestilentiale, in care omenirea se repede oarba in plina extictie, Sfarsitul Lumii nu poate sa fie decat benefic.
   Intreruperea sirului nesfarsit de humanis erroribus, mai poate da o sansa planetei sufocate de nemernicia omului. Omul, aceasta realizare suprema, fie ea a naturii, fie Dumnezeiasca, (chiar nu mai conteaza autorul capodoperei atat timp cat ea se dovedeste un fals grosolan), se extinde ca o pecingine si se depaseste pe sine in deciziile sale majore, cu o sfintenie a paroxismului dusa pana la absurd.
   Teama sa de sfarsit in timp ce manipuleaza cu convingere intrumente de distrugere in masa, la scara planetara, pare chiar hazlie si ciudata. Ipocrizia cu care omul zileleor noastre (si de ce nu chiar cel din trecut, fata de care nu este diferenta decat in tehnologie si imbracaminte...) isi manifesta convingerie, fie ele politice, fie economice sau de alta natura sfanta, (vezi bataliile, imbrancelile si batjocurile din cadrul organizat al diverselor pomeni cu moaste sau sfinti cinstiti), nu fac decat sa amane inevitabilul. Fie ca natura a organizat o curatenie generala planetara, fie ca Dumnezeu a ajuns la capatul rabdarii (desi rabdarea sa pare nesfarsita si dreptatea lui cam stramba....pentru cate nemernicii se petrec zilnic), omul este hotarat sa dea o lectie acestora si sa isi programeze obsescul sfarsit in mod aprioric. Nu e nevoie sa amintesc de poluare, de stratul de ozon, de incalzirea globala, de distrugerea speciilor endemice sau mondiale, de tehnologizarea stupida in favoarea hidrocarburilor in timp ce inventii monumentale sunt ascunse de comploturi economico-politico-bisericesti pentru ca marile corporatii sa prospere pe spatele maselor de ipocriti manipulabili.