Intr-o lume bantuita de crize, in care sistemul bancar putred este
sacralizat, in care economia mondiala subrezita de monopoluri si globalizare,
emana chimicale pestilentiale, in care omenirea se repede oarba in plina
extictie, Sfarsitul Lumii nu poate sa fie decat benefic.
Intreruperea sirului nesfarsit de humanis erroribus, mai poate da o sansa
planetei sufocate de nemernicia omului. Omul, aceasta realizare suprema, fie ea
a naturii, fie Dumnezeiasca, (chiar nu mai conteaza autorul capodoperei atat
timp cat ea se dovedeste un fals grosolan), se extinde ca o pecingine si se
depaseste pe sine in deciziile sale majore, cu o sfintenie a paroxismului dusa
pana la absurd.
Teama sa de sfarsit in timp ce manipuleaza cu convingere intrumente de
distrugere in masa, la scara planetara, pare chiar hazlie si ciudata. Ipocrizia
cu care omul zileleor noastre (si de ce nu chiar cel din trecut, fata de care
nu este diferenta decat in tehnologie si imbracaminte...) isi manifesta
convingerie, fie ele politice, fie economice sau de alta natura sfanta, (vezi
bataliile, imbrancelile si batjocurile din cadrul organizat al diverselor
pomeni cu moaste sau sfinti cinstiti), nu fac decat sa amane inevitabilul. Fie
ca natura a organizat o curatenie generala planetara, fie ca Dumnezeu a ajuns la
capatul rabdarii (desi rabdarea sa pare nesfarsita si dreptatea lui cam
stramba....pentru cate nemernicii se petrec zilnic), omul este hotarat sa dea o
lectie acestora si sa isi programeze obsescul sfarsit in mod aprioric. Nu e
nevoie sa amintesc de poluare, de stratul de ozon, de incalzirea globala, de
distrugerea speciilor endemice sau mondiale, de tehnologizarea stupida in
favoarea hidrocarburilor in timp ce inventii monumentale sunt ascunse de
comploturi economico-politico-bisericesti pentru ca marile corporatii sa
prospere pe spatele maselor de ipocriti manipulabili.