Ca la ușa cortului

Că ne despart mii de ani lumină de era civilizației europene, stau mărturie de la gropile din asfalt, până la fațadele pestrițe ale blocurilor placate după ureche.

Nu ne mai minunează nimic din multitudinea de imagini  grotești cu care ne întâlnim la fiecare pas, pe stradă, în fața blocului, pe scările de bloc... oriunde se presupune că ar exista civilizație. Civilizație însă, așa cum o înțelegem noi, ca nație de buni români, urmași ai lui Traian, personaj care cică ar fi civilizat țările invadate cu milenii în urmă.

Din păcate, visurile lui Traian au rămas doar visuri în ceea ce privește inducerea sentimentului de conviețuire civică într-un climat igienic, omenesc, așa cum o nație civilizată ar fi fost firesc să vrea să trăiască pe acest tărâm barbar!

Ne dăm rotunzi pe toate canalele tv cum că vrem și noi drepturi ca toată lumea din Europa. Ne spargem cărămizi pe piept etapând mondenități și excentrism. Vuitoane, Mertzane, Gipane, Svarovsky, dar dincolo de ele, trăim în mizerie și nepăsare. Ne complacem ca nație scuipătoare pe jos, suflătoare de nas pe trotuar și ne întindem chiloții la uscat pe sârma montată ilegal la geamul de la balcon.

Mai scriem obscenități pe zidurile din wc-urilor publice (...acolo unde mai sunt) și pe cele din casa scărilor blocurilor unde locuim ca ființe civilizate ce suntem.

Ne apucăm să batem covoare în orele de liniște (pe cine mai interesează liniștea colocatarilor în ziua de azi?), să dăm găuri cu rotopercutoarele de la 5 dimineața pană la 12 noaptea fără să ne pese de cei din jur. În fapt, de ce ne-ar păsa nouă, dacă celor meniți să facă ordine și să sancționeze nesimțirea, nu le pasă și nu intervin să aplice legea !?!

Suntem frumos organizați în asociații de locatari, conduse organizat de administratori plătiți să se ocupe de interesele noastre comune, de liniștea și de curățenia mediului comun administrat de ei, dar dincolo de organizare dăm de nepăsare, de neimplicare, de indiferență și de nesimțire. Ne revoltăm însă atunci când Președintele se scarpină în cap prin căciulă și când plesnește peste ochi copiii cu pixelul albastru, dar tăcem chitic atunci când la 3 noaptea, din mașini scumpe cu număr de Bulgaria se revarsă cete de maneliști abțiguiți, care urlă pe limba lor și învârt săbiile deasupra capetelor în ritmuri drăcești ce se revarsă prin portierele lăsate deschise în mijlocul intersecției.

Firește că nici nu avem simțul sau tăria de a sesiza organu’ să vină să facă ordine... „Nu reclam domnule, vrei să bage ăia cuțitul în cauciucurile mele? Că polițaiul ca să se răzbune că l-am deranjat la intervenție, divulgă numele celui ce face sesizarea... “, zice cu năduf un cetățean plin de simț civic în timp ce scuipă semințe pe scările din fața blocului privind cu subînțeles chiloții și ciorapii de damă atârnați pe sârma de la geamul unui apartament din blocul vecin. “Ia uite la aia! Își pune lenjeria pe sârma montată pe peretele blocului și îmi curg mie zoaiele în cap. De ce nu scrii de asta la ziarul matale? Bagă-le supozitorul de vineri să le iasă pe nas. Da’ să nu le zici că ți-am zis eu, că după aia dă fi-su muzica la maxim toată ziua ca să mă scoată din minți!...”

Scriu și mă minunez! Ăsta da curaj! Și cât simț civic! Ce eroism! Omul pleacă mulțumit că și-a făcut datoria și a sesizat la ziar. Se îndepărtează agale în timp ce suflă nasul pe trotuar, scuipă semințe și îndeasă în buzunar ceva luat de pe jos, de la colțul blocului, de lângă o pungă de gunoi lăsată de cineva care a considerat că drumul până la tomberon e prea obositor… Avem femeie de serviciu la bloc, ce dracu! Și așa nu adună pânzele de păianjeni din ferestre, măcar să ducă gunoiul din fața blocului! Mai încolo, un maidanez de două’j de kile își face nevoile în mijlocul drumului sub privirea impasibilă a unui polițist comunitar care supraveghează la liniștea și ordinea din cartierul meu civilizat. De la un balcon cineva sparge geamurile cu ciocanul, ca să-și pună termopane. Cioburile se prăbușesc cu zgomot asurzitor pe trotuar, dar comunitarul se face că nu aude. Sau chiar nu aude pentru că de la blocul alăturat, cineva face șvaițer un perete cu rotopercutoarea. Mă uit la ceas! E ora 14.00. Copiii dorm liniștiți în mirosul de mici de la grătarul pe care un vecin îl face în fața blocului în timp ce prin portierele mașinii sale, lăsate deschise, Adrian Minune zice ceva de dușmanii lui…

Urc scările spre etajul meu trăgând de bidoanele lui Ionașcu, în timp ce citesc pe pereți ultimele anunțuri scrijelite cu cheia. Suntem totuși o țară civilizată. Avem parlamentari europeni care vorbesc corect limba română, așa ca Elena Băsescu, și care se luptă pentru drepturile noastre. Dreptul la iarbă verde curată… și la supozitoare de vineri!