sâmbătă, 28 aprilie 2012

Ionascu bate campii si fura startul campaniei electorale!

Ionascu bate campi si ca de obicei se da balena in ibricul comunitatii. Zoaiele cu care el este obisnuit sa improaste in toate directiile, provin de la deformatia profesionala dobandita pe parcursul activitatii sale de bautor de apa Ionasciana. Zilele trecute s-a intrecut pe sine convocand expres o conferinta de presa in care a anuntat media locala cu mare aplomb ca chipurile el nu si-a dat demisia dar e demisionar, nu a parasit PSD-ul dar nu mai este membru, iubeste culoarea rosie dar e negru in cerul gurii, precum si alte fandoseli electorale.  Nu mi-a fost dat sa aud mai mari gogomanii decat declaratiile lui sfornaitoare. Ca un pamblicar ce nu se dezminte, primarul recuzat a incantat presa cu divagatii clasice, in stilul caracteristic. De remarcat iubirea sa launtrica fata de urbea pe care o otraveste cu apa sa infecta, patriotismul subit revolutionar cu care maria sa, primarul abandonat de corabie, a dat de masa audientei spre craparea capului presei otravitoare de la Bucuresti, care l-a defaimat pe degeaba. Invocand niste amendamente care nu exista nici statutar in PSD si nici in legea electorala, mincinosul patentat si-a lansat candidatura extravirgina ca independent sustinut de partidul otevist. De la marginea existentei sale mizere si efemere, ca un inecat in propria-i neputinta, naufragiatul ex-pesedist se agata cu disperare de interpretarea exhaustiva a unor articole de legi imaginare. Dincolo de orice dubiu, nesimtirea electorala face ravagii in mintea recenzatului, frica ancestrala fata de LEGEA pe care a incalcat-o de atatea ori il face pe bietul ratat sa isi dea singur cu tesla intre picioare.
Singura mea dilema este aceea ca reprezentantii presei locale au inghitit galusca si fara sa se documenteze au sarit deja in promovarea candidatului ideal al primaria gen La'S Fierbinti. Acceptarea impotentei administrative si confuzarea ei cu o calitate antreprenoriala, face si mai hazlie prestatia muribunda si patetica a degeneratului pesedist. In rest, stirea este doar banala, daca tinem cont de maiestria cu care primarul bidon stie sa faca caz de necaz si sa pozeze in victima nevinovata. Interesant este ca muribundul, pe patul de moarte, ameninta si despica cerul cu gura, cand el nu e in stare sa scoata sabia din teaca.

Am invins, am invins, Slobozia, dragostea mea!

luni, 12 martie 2012

AroSlot DeAgostini in varianta Prognosis


Pentru ca visul Dioramei de la Slobozia a fost implinit, pentru ca starea me de fapt este cea de mestereala fara oprire, am decis sa schimb macazul si sa trec pe Auto Machete.

Iata mai jos ce am facut cu o macheta DeAgostini transformata in SlotCar Aro 240 in varianta personala.

joi, 12 ianuarie 2012

Salvare pentru SMURD - fiţi Români, implicaţi-vă!

Campania Observator a strâns    213,865   de susţinători!  Suntem iar in situatia in care un presedinte iresposabil stigmatizeaza prin afirmatii nefondate si lamentabile, un om care a FACUT ceva pentru tara asta. Suntem iar in situatia in care, prin iresponsabilitatea unui act politic, prin imixtiune in treburile altora, se ajunge la exprimarea proverbului "sa moara si capra vecinului", chestie deja traditionala pentru alesii romaniei. Mai prost este ca Romania, deja decazuta ca imagine in ochii europeni, va fi iar subiect de critica si amuzament pentru carcotasii europei si in acelasi timp, obiectul atentiei conducatorilor uniunii. Suntem deja celebri pentru metodele politicienilor nostri de a distruge lucrurile bune in favoarea nepotismului si a parandaratului si nu pot sa nu ma intreb cine se afla in spatele acestei masinatiuni, cine va profita in final de aceasta oportunitate. Imi reamintesc de aviara, de gripa porcina, de alte si alte manarii gen "bordura".... 
Este un act rusinos si contra populatiei. Daca Ceausescu a fost ciuruit pentru genocid, ce se cuvine acestor nemernici? 

Povestea SMURD spusa de Dr. Raed la TEDx 2009: "Este foarte greu să scoatem din mintea oamenilor ca un serviciu public care a devenit un serviciul public de stat poate să funcţioneze la parametri mai buni decât un serviciu privat, fără să fie privat."


luni, 2 ianuarie 2012

Orasul din sufragerie

Inceputa in toamna lui 2007, diorama mea a fost la inceput doar un vis ramas neinplinit din copilarie, un vis ce m-a urmarit pana la aceasta varsta. Ce baietel nu isi doreste un trenulet in jurul pomului de Craciun? Am cochetat in anii tineretii cu toate formele de modelism. Am facut ani buni de traforaj, am reprodus din placaj trasuri elegante si am inventat modele din toate domeniile. Am facut case, vile, cabane, am realizat modele de masini din placaj si din alte materiale. Am inventat jucarii de vant si am realizat tablouri pirogravate. Am reprodus la scara corabiile din jocul on-line Rune Scape. Am construit de la machete de vapoare la casete de bijuterii si mi-am exprimat imaginatia prin tot ce am facut. Am incercat de la carton, si placaj pana la ceramica si plastic sa folosesc pentru a crea frumosul din mintea mea, dar in diorama am reusit sa implinesc visul copilariei.

duminică, 4 decembrie 2011

Apa lui Ionașcu, cea frumos și limpede curgătoare...

În 30 septembrie anul curent, remarcam cu oarece sarcasm, calitățile distrugătoare ale Apei lui Ionașcu asupra instalației mele sanitare proprie și personală. Oare cât timp să fi trecut de atunci? Un an, doi? Zic așa, pentru că privind imaginea de ieri făcută noului bazin cumpărat și instalat în acea dată, nu îti poți imagina că s-au scurs numai vreo 60 de zile! Priviți și voi cum arată interiorul NOULUI bazin montat în septembrie 2011... Nu-i așa că îți vine să-l strângi de gât pe domnul Ionașcu și să-i bagi adânc Supozitorul de Vineri? Potrivit spuselor domniei sale, (care domnie se apropie de sfârșit foarte curând), cică am eu ceva personal cu el și cu apa lui infectă... Poi cum să nu am mărite primar, când apa dumitale îmi distruge instalațiile și îmi otrăvește organismul și viața?
Cu toate aceste dovezi, preamăritul sultan de Slobozia, susține că el crește în sondajele lui Pește.... Poi cum să crești nene, când bagi în casele noastre mizeria asta pe post de apă de consum ???
Mai interesantă este însă acea solidaritate de gașcă pusă pe ciolan, manifestată de Președintele Consiliului Județean Ialomița, Sivian Ciupercă, domn care, stimulat de zicerile lui Ponta de la centru, susține în continuare candidatura mincinosului Ionașcu la viitoarele alegeri locale, pentru funcția de primar al Sloboziei în numele USL! Alo! Domnu’ Ponta! Alo domnu’ Ciupercă! Cu ăsta vreți voi să caștigați alegerile viitoare? Măcar de v-ați alege un candidat destoinic și priceput, nemincinos și curat la suflet, că ăsta de-l susțineți, s-a cam dus pe Apa... Lui Ionașcu!!!
Ia priviți în poza anexată și încercați să vă imaginați pe prostul ce ar vota un primar care zice că apa e bună și noi suntem fraieri? Vi-l imaginați? Poi dacă pe astfel de votanți vă bazați sondajele, apoi la Paștele Cailor veți mai pupa osul de la primăria Slobozia... Că vorba aia „Măi Ionașcu, nici nu știi, cât de mic ajungi să fii!”
 În rest numai de bine!

joi, 17 noiembrie 2011

Mâncarea e fudulie, băutura-i temelie!

Trăim vremuri grele. O știe toată lumea! Nu sunt bani de mâncare, nu sunt bani de taxe și impozite. Nu ajung banii pentru întreținere și pentru plata apei lui Ionașcu la răposata URBAN SA. Dar cu toate astea, românul nu se dă bătut. El se scotocește prin găurile buzunarelor și sacrifică mărunțisul pentru ... băutură.
Suntem un neam destoinic, neam ce a trecut prin vicisitudinile vieții grație fraternității cu alcoolul. Chiar dacă guvernanții tot bagă la accize pe băutură și pe țigări, chiar dacă s-a ajuns la prețuri vecine cu nebunia la aceste produse, românul rămâne frate cu sticla și cu țigara.
De dimineață, de la prima oră, gasești mușterii cărora le curg mucii peste mustăți, tremurând la terasele deschise de cu zori, lângă un pahar sau o sticlă, împrejurul meselor înghețate, făcând treișpe-paișpe ca să nu le înghețe mădularele. Acolo, în frig, în vânt, cu mațele giorlăind, românul se face una cu paharul. Ce mai contează că administratorul de bloc îl așteaptă la scară să mai prindă o sută la întreținere? Ce mai contează că nevasta ruptă de muncă nu știe cum să drămuiască leuțul pentru nițel zarzavat? El bea! Bea cu spor fără grija zilei de mâine, fără durerea din stomac! Suntem o nație de politicieni și de alcooliști. A descoperit asta Burebista mulți ani în urmă. Redescoperă și guvernul nostru actualmente, numai că ăștia sunt mai șmecheri. Ei nu distrug culturile de vie, ei măresc accizele. Știu ei ce merge bine în țara asta.
Iar românul nostru, ca un bun român ce este, contribuie fără să crâcnească la bugetul de stat, fără să dea doi bani pe accizele lor la figurat, el dă și mai mulți bani la propriu! Dar se plânge că nu-i ajung banii de medicamente când îl ajunge durerea! Noroc cu supozitorul de vineri care se distribuie GRATUIT!

joi, 10 noiembrie 2011

Poșta Română, Bau-Bau-ul coletăriei naționale

Din ciclul Dai un ban dar stai la coadă....


Cine nu a ajuns măcar o dată în viață să facă sluj în fața unui ghișeu al Poștei Române? Ca tot omul, vrei să trimiți un colet unui amic și atunci, după ce îți ambalezi conștincios continutul în cea mai bună cutie rechiziționată de la magazinul din colț, scoți la imprimantă adresa destinatarului și o lipești frumos în colțul din dreapta, sus, așa cum te-ai învățat în toți acești ani și te înființezi cu coletul la coada de la poșta mare, sau oricare alta. Oriunde te-ai afla, la oricare oficiu te-ai duce în Slobozia, de după geamlâcul înțesat de afișe cu reguli, regulamete și obligații, (toate ale clientul dar niciuna a coletăriei), te întâmpină o funcționară înțepată, care iți zâmbește acru și îți zice printre dinți ca NU E BINE! Coletul trebuia neaparat înfășurat în hartie albă, că așa zice regulamentul...