Fanatismul religios și nevoia de ”sânge”, boala secolului

Surprinzător de real, secolul exploziei demografice și al neuronului rămâne prizonierul conceptelor și prejudecăților din antichitate. Aș fi jurat că evoluția omului, a societății în esența sa, va marca iremediabil pasul omenirii către un nou secol, către tehnologie, știință și emancipare. Din păcate, observ că pasul ideologic a fost făcut oarecum înapoi. Pasul moral este în totală contradicție cu evoluția tehnologică. Omenirea, în masa ei generală, a decis că evul mediu e mai prosper ideologic decât orice avans tehnlogic, dovadă clară că îndoctrinarea religioasă, practicată de secole cu consecvență de către mai toate religiile planetei, s-a înrădăcinat definitiv în moralul colectiv.

Asistăm cu nepăsare la o demonstrație de forță a îndoctrinării ideologice, la expansiunea periculoasă a fanatismului religios. În numele unor doctrine extremiste, omenirea asistă cu neputință la formele cele mai abominabile de manifestare a fanatismului religios în acest veac al științei. Nu mai departe fatidica zi de 11 septembrie din viața americanilor. Asta ca să nu zică cineva că articolul este împotriva BOR. Fanatismul de care vorbesc eu se manifestă aprioric în toate formele de îndoctrinare ideologico-religioasă. Vedem cum, în numele diverselor religii, fanatici executanți se supun in-extremis voinței unor așa-ziși lideri, profeți messianici sau fii ai nu știu căror Zeități și se dedau la masacre și distrugeri.
Adevărul este că, în decursul zbuciumatei istorii a omenirii, cele mai mari masacre, cele mai ucigătoare și mai exterminatoare războaie și represiuni, s-au comis în numele religiei, indiferent care ar fi fost ea. Mari campanii războinice au avut încuviințarea bisericilor sau ale templierilor pentru a-și justifica crimele monstruoase. Deși, în marea lor majoritate, religiile nu propovăduiesc sabia, îndemnul la măcel a fost dat de-a lungul secolelor de o multitudine de prea-sfinți, prea-fericiți ori prea-puternici, popi, vraci, budiști, profeți, musulmani și de alte orientări, care au trimis ostașii la moarte în numele unei zeități, indiferent care ar fi fost ea. Nu pot să nu amintesc faptul că în numele creștinătății, religie cu care se mândresc mulți cum că ar fi numai lapte și miere, numai iubire și iertare, s-au comis mari fărădelegi și mii de crime abominabile. Preacucernici preoți au uitat legile divine, aceștia punându-se cu crucea și cădelnița în fața trupelor trimise la măcel în numele Domnului în marile cruciade...

Tot în numele Domnului, cuceritorii spanioli, purtători cu mândrie al stindardului pacifisto-creștin, sub imboldul biblic la iubirea aproapelui, au măcelărit și eradicat civilizații în drumul lor de cucerire și creștinare a teritoriilor cotropite.  Reamintesc doar în treacăt despre cruzimile inchiziției, când prea-frumos îmbrăcați papi, cancelari sau cardinali au încuviințat folosirea sabiei, ștreangului ori mai rău, a focului, pentru a-și justifica crimele în numele credinței... și pentru a induce teama în rândul maselor tocmai bune de manipulat! În fapt, numai cu o astfel de teamă religiile s-au putut impune și au putut controla popoarele, îndemnându-le la sacrificii, crime sau războaie.
Pe de altă parte, practicanți ai diverselor culte, mai mult sau mai puțin inspirate din sectoare ale bibliei interpretate după cum a fost voia profetului întemeietor, au trecut peste învățămintele sfinte pe care chiar ei le propovăduiau, dedându-se la orgii religioase ori la sinucideri în masă, tot în numele unui Domn, obiceiuri neregăsite în literele biblice din care s-au inspirat la crearea sectei respective.
De partea cealaltă a crucii, în zona credincioșilor-necredincioșilor budiști sau musulmani, lideri extremiști împing credincioșii-necredincioșii la sacrificii indescriptibile, obligându-i să se jertfească pe altarul unor ideologii fără sens și să ucidă sute de oameni numai pentru că sunt de altă credință-necredință. Nici o religie din lume nu îndeamnă în scripturile sale la violență. Nici Iisus, nici Mahomed și nici Budda nu și-au impus crezul cu sabia sau cu înjurături la adresa celor ce i-au contrazis.
În acest caz, nu-i greu să  nu te întrebi dacă mai are sens ori înțeles ceva din ceea ce se întâmplă în acest secol al "credinței". Contradicția dintre propovăduirea binelui, specifică în mai toate genurile de religii, și violența cu care se reacționează din partea unor credincioși-necredincioși în timp ce, cu pixul în mână, cu tastatura în față, cu sabia  ori cu pistolul, cu centura de dinamită la brâu, sau la manșa unui avion deturnat, în numele unui Domn Zeu, a unui Profet Mahomedanic, a unui Buda Binevoitor, cu toții iubitori de pace și de frumos dealtfel, se comit cele mai absurde crime, se aduc cele mai stupide jigniri ori se impune o ideologie cu forța.
E firesc să te revolți, când vezi că mai peste tot în lume fanatici de toate neamurile și religiile se aruncă orbește în lupte pe care chiar ei nu le înțeleg, sau în acțiuni stupide și de neregăsit în rândurile cărților de bază, ale învățăturilor sacre pe care  ei spun că le răspândesc. Chestia asta duce cu gândul la cu totul altceva decât la iubirea aproapelui din scripturile ori coranele lumii.
Suntem în fapt doar o biată rasă războinică, avidă de sânge și dornică de măcel, iar pentru a ne satisface lăuntricile și impulsivele metehne, suntem capabili să invocăm Spiritul Divin al oricărei Zeități... fie chiar și pentru un bol de sarmale și o bucată de mămăligă, pentru care, în numele Domnului, să ne călcăm în picioare aproapele! Dar suntem plini de iubire!

Așa să ne ajute Dumnezeu!