Roşu, culoarea standard de Slobozia

Că suntem un judeţ preponderent de coloratură roşie spre portocalie, o ştie toată lumea, dar că subtilitatea acestei nuanţe se întrepătrunde cu realitatea crudă din Slobozia, o dovedesc imaginile alăturate…

Deunăzi, o ţeavă netrebnică şi nerecunoscătoare, s-a revoltat şi s-a spart obraznică ravărsându-şi conţinutul pestilenţial de … apă potabilă (?!?)  în strada frumos asfaltată. Că s-a dus naibii asfaltul sub loviturile nemiloase ale târnăcoapelor trimise să astupe incompetenţa primarului (care este!!!), nu se mai pune la socoteală. Ce contează este faptul că, odată apa evaporată sub toridul soare de Bărăgan, pe asfalt a rămas dovada incontestabilă a calităţilor apei aşa zis potabile, atât de înverşunat susţinută de Ionaşcu, primarul încă titular (nu ştiu graţie cărei inerţii). Mâlul de pe asfalt, după cum se vede în poză, a rămas roşu ca şi coloratura politică a partidului care îl mai susţine oficial pe Ionaşcu, ca şi obrazul satisfăcut al primarului, care susţine moraliceşte că apa furnizată de URBAN sub licenţa domniei sale, este de mare calitate şi nu conţine piturpipaci chimici care afectează organismul uman. Săracele ţevi nu sunt de acord şi se descompun nesimţite şi umile sub acţiunea binefăcătoare dar nefastă a apei lui Ionaşcu. Ce obrăznicie!

De ce trag clopotele Mitică?

Parafrazându-l pe nenea Iancu, am ajuns să mă întreb, pe bună dreptate, dacă nu toate lucrurile au luat-o razna în țara asta. Și cum poți să nu te întrebi, dacă într-o după-amiază plăcută de vară, în timp ce încercam să mă relaxez pe o băncuță în parc, chiar lângă impunătoarea clopotniță de la intrarea spre Catedrală, un trecator nu m-ar fi avertizat: “Nu stați aici în apropierea clopotniței, că e cinci fără un sfert și la fără zece pornește vacarmul...”  Intrigat am pornit camera (pentru că am mereu camera la mine!!!), și am așteptat cuminte în fața clopotniței. Fix la fără zece era să-mi sară camera din mână, când vacarmul s-a dezlănțuit. Timp de două minute și jumătate, pentru un scop ce mie îmi scapă, timpanele mi-au fost asuprite de ceva ce ar fi trebuit să îmi trezească sentimente profunde, religioase, să mă cuprindă credința până în cele mai adânci unghere ale sufletului meu amărât. Din pacate, asta nu s-a întâmplat! Ceea ce s-a trezit în mine a fost altceva! Sentimentul de panică, de război și bombardament iminent, senzația de fugă spre cel mai apropiat adăpost au fost cele ce m-au cuprins și nicicum spiritul religios.

Sondaju’ lu’ Pește

În țara lui Dinu Patriciu, unde orice pixel mai de Doamne-ajută nu poate fi decât neapărat albastru, unde toată lumea se pricepe la pescuit, la fotbal, la politică și la sondaje, m-am gândit să intru în industria petrolieră și să împușc doi iepuri dintr-o dată. Sau doi pești ??? Adicătelea să fac (contra)sondajul lui Pește. Că mă pricep.
Camera avem, nu lipsește niciodată din buzunar, talent avem (eh și noi acolo…), o jeaka mai neponosită găsim, oleacă de jurnalism știm, așa că țuști în stradă să ne dăm sondori pe Ialomița.
Ticluim repede niște întrebări fără echivoc, dar la subiect, dăm o printare cu greșeala special strecurată în text și zbughea la sondat populațiunea în opinia ei intrinsecă. Rătăcim prin meandrele concretului din jurul blocului ca să vedem dacă chestia cu profetul și strada lui functionează… Mergeee!  Apoi pune cap-compas pe străzile  adiacente. Adicătelea să nu ne fie vorbe ca am sondat numai în jurul blocului.
Cele trei intrebări au fost patru. Dar nu prea s-a sinchisit cineva că nu ies la socoteală… Deși în prezentarea sodajului se zicea ceva că subiectul ar fi apa lui Ionașcu, în realitate întrebarile au fost de altă orientare. Nici asta nu s-a sezizat la populațiune.

1. Votați Ionașcu la primărie ?
2. Face ceva prefectul pentru apa din oraș ?
3. Ați auzit de Ioan Martin ?
4. Ce ziar local citiți?

Poate fi ceva mai concret decât atât? Să vedem… Urmăriți filmulețul și trageți concluziile!

Cât de ușor se poate face un sondaj cu tentă malițioasă și întrebări tendețioase ? Simplu ca bună ziua! Pui întrebările și tragi linia între ce vrei să afli și ce rezultat dorești!
Concluziile le trage fiecare! După cum vrea să interpreteze! După ureche cum ar zice un prieten pianist la acordeon. Starea de fapt e însă alarmantă!
La final, rog privitorii să observe cu atenție pixelul albastru. El apare și dispare instantaneu de pe clișeu, dar rămâne înrădăcinat în conștiința colectivă! Sondajele e... sondaje!

Sondorul lu’ Pește

Somnul națiunii naște lideri ?

Sub imboldul zicerii de bine, brusc și dintr-o dată, 'nea Emilian se trezește la viață și declamă pompos la ultima ședință penelistă: “Vremea vorbelor a trecut!”…'
După ce trei ani de zile și-a făcut cozonacii cu apa lui Ionașcu (vorba vine...), străpuns de revelația uselistă, (care fie  între noi – n-are acordul Crino-Pontician pentu dezvoltare rurală), răpus de chinurile alegerilor, dumnealui simte în sfârșit duhoarea din apa ionașciană și se declară revoltat, dar nu de primar ci de programul lui, care este... dar nu este! În lipsa unui candidat uselist declarat oficial, (la nivel de comunitate), ce s-au gândit peneliștii lui Crinulescu? Să se scoale (n.a) și să popească pe Martin drept variantă ajutătoare. Și cum cică, potrivit gândirii emilianistice, presa nu mai contează pe cântarul electoral, (că votanții știu deja cu cine defilează la urne), peneliștii se aruncă-n vâltoarea apei ionașciene bazându-se pe cozonacii lui Emilian, cu care vor să îmbrobodească gospodinele, pregătindu-le pachețele cu sărățele de sezon asortate cu murături-acrituri și gogoși electorale. Că cică, ”...dacă aia dau pachete, dăm și noi”…  O să fie o luptă a pachetelor! Avantaj Emilian, care are cozonacii gustoși, în timp ce  apa lui Ionașcu pute de te rupe. Numai că mirosul de nămol sapropelic nu bate pană la București….

Sonoru’ nea Badeaaaa!

Pe vremea odiosului și-a academiciencei savant de renume mondial, la mine în localitate, tineretul utecist se răsfăța la cinematograful din vale cu câte-o peliculă a la Sergiu Nicolaescu sau cu ce reușea cineastu’ Badea să aducă prin schimburi comerciale adecvate regimului. Cum tehnica din dotarea cinematografului era prinsă cu banda izoler și legată cu sârma, se întâmpla ca de fiecare dată câte-o panaramă de film să dea rateuri de sunet. Și cum cineastul probabil că moțăia prin vreun ungher și nu observa neajunsul, sala reacționa și, atunci, se auzea la unison strigarea devenită celebră peste ani și neuitată până-n zilele noastre: “Sonoru’ nea Badea! “ Măcar atunci avea cine să dreagă busuiocul, (adicătelea sonorul), pentru că nea Badea sărea și lipea el cum știa mai bine firele pe la mașinăria de produs senzații pe cearceaf, (mă refer la ecran)! În 30 de secunde se relua vizionarea...

Toate-s vechi și nouă toate

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.  
Aceste minunate versuri ale marelui Eminescu, par ca turnate pe profilul zâmbărețului nostru primar, care este! Când îl văd cum râde cu gura pân’ la urechi prin diverse poze de album sau pe hârtia unor publicații mirositoare de șosete administrative (firește pe bani publici, cum zicea marele portocaliu, -aici sunt banii dumneavoastră-) mai că îmi vine să-l iau de urechi și să-l dau cu nasul prin gurile de canal din oraș, ba chiar să-l țin în cada cu apă cristalino-portocalie până i s-or încreți mustețile.
Cel mai probabil, că spusele unui coleg de breaslă, cum că subiectul apei din Slobozia e fumat de mult și că nu mai dă nimeni doi bani pe el, să nu fie tocmai așa. Poate o fi pentru o parte a presei, platită din greu cu bani publici ca să înghită mizeria de la robinet si să simuleze orgasmul în fața unui pahar cu apă ionașciană. Realitatea este cu totul alta! Și iată de ce:

Fanatismul religios și nevoia de ”sânge”, boala secolului

Surprinzător de real, secolul exploziei demografice și al neuronului rămâne prizonierul conceptelor și prejudecăților din antichitate. Aș fi jurat că evoluția omului, a societății în esența sa, va marca iremediabil pasul omenirii către un nou secol, către tehnologie, știință și emancipare. Din păcate, observ că pasul ideologic a fost făcut oarecum înapoi. Pasul moral este în totală contradicție cu evoluția tehnologică. Omenirea, în masa ei generală, a decis că evul mediu e mai prosper ideologic decât orice avans tehnlogic, dovadă clară că îndoctrinarea religioasă, practicată de secole cu consecvență de către mai toate religiile planetei, s-a înrădăcinat definitiv în moralul colectiv.

Asistăm cu nepăsare la o demonstrație de forță a îndoctrinării ideologice, la expansiunea periculoasă a fanatismului religios. În numele unor doctrine extremiste, omenirea asistă cu neputință la formele cele mai abominabile de manifestare a fanatismului religios în acest veac al științei. Nu mai departe fatidica zi de 11 septembrie din viața americanilor. Asta ca să nu zică cineva că articolul este împotriva BOR. Fanatismul de care vorbesc eu se manifestă aprioric în toate formele de îndoctrinare ideologico-religioasă. Vedem cum, în numele diverselor religii, fanatici executanți se supun in-extremis voinței unor așa-ziși lideri, profeți messianici sau fii ai nu știu căror Zeități și se dedau la masacre și distrugeri.
Adevărul este că, în decursul zbuciumatei istorii a omenirii, cele mai mari masacre, cele mai ucigătoare și mai exterminatoare războaie și represiuni, s-au comis în numele religiei, indiferent care ar fi fost ea. Mari campanii războinice au avut încuviințarea bisericilor sau ale templierilor pentru a-și justifica crimele monstruoase. Deși, în marea lor majoritate, religiile nu propovăduiesc sabia, îndemnul la măcel a fost dat de-a lungul secolelor de o multitudine de prea-sfinți, prea-fericiți ori prea-puternici, popi, vraci, budiști, profeți, musulmani și de alte orientări, care au trimis ostașii la moarte în numele unei zeități, indiferent care ar fi fost ea. Nu pot să nu amintesc faptul că în numele creștinătății, religie cu care se mândresc mulți cum că ar fi numai lapte și miere, numai iubire și iertare, s-au comis mari fărădelegi și mii de crime abominabile. Preacucernici preoți au uitat legile divine, aceștia punându-se cu crucea și cădelnița în fața trupelor trimise la măcel în numele Domnului în marile cruciade...